
Astăzi vom prepara împreună chifle pufoase și delicioase la tigaie, fără a avea nevoie de cântar sau de cuptor. Această rețetă este simplă de urmat și necesită doar câteva ingrediente de bază. Atât de bune sunt încât e păcat să nu le încercați. Măcar o dată!
Ingrediente:
- 3 pahare cu făină (paharele au 200 ml – 380 g)
- ½ pahar de lapte (100 ml)
- ½ pahar apă (100 ml)
- 2 linguri ulei
- 10 g drojdie proaspătă
- 1 linguriță zahăr
- ½ linguriță sare
Reteta pas cu pas:
Vom frământa aluatul direct, fără să mai activăm drojdia în prealabil, dacă știm că este proaspătă. Amestecăm apa cu laptele și le încălzim pe foc până devin călduțe. Sub nicio formă nu trebuie să fie fierbinți.
Într-un castron, punem drojdia, peste care adăugăm lingurița de zahăr și tot lichidul călduț. Amestecăm bine până se dizolvă complet. Apoi, adăugăm faina, inițial doar 2 pahare, și sarea. Amestecăm la început cu o lingură de lemn, apoi frământăm cu mâna. Adăugăm treptat, frământând, și cel de-al 3-lea pahar de făină. Transferăm aluatul pe masă și frământăm cel puțin 5 minute, adăugând treptat făina rămasă. Spre final, adăugăm uleiul și continuăm să frământăm cu putere, lovind repetat aluatul de masă.
Când textura aluatului devine elastică și nelipicioasă, este gata. Îl punem într-un bol uns cu ulei, acoperim cu folie alimentară și îl lăsăm la dospit într-un loc cald, până își dublează volumul. Acest proces poate dura aproximativ 1 oră, în funcție de temperatura la care stă.
După o oră, aluatul arată perfect, și-a dublat volumul, așa că trecem la pasul următor. Ungem masa cu puțin ulei și răsturnăm aluatul. Îi dăm forma unui sul și îl tăiem mai întâi în 2, apoi fiecare jumătate în 3, obținând astfel 6 bucăți egale. Luăm fiecare bucățică și tragem marginile spre interior, dându-i forma de bilă.
După ce formăm cele 6 bile, aducem o tigaie încăpătoare, la care știm că avem capac, și așezăm bilele în ea. Acoperim cu un prosop și le lăsăm să mai dospească 20-30 minute.
După jumătate de oră, chiflele sunt gata de copt. Punem tigaia pe foc mic spre mediu, o acoperim cu capac și lăsăm să se gătească 15 minute. După acest timp, ridicăm capacul, punem deasupra o foaie de hârtie de copt și un platou, apoi răsturnăm tigaia. Chiflele ajung astfel pe hârtie, pe platou. Apucăm hârtia cu tot cu chifle și le punem înapoi în tigaie, pe partea necoptă. Coacem din nou, la fel, pentru încă 15 minute.
Acum că știți cum să preparați chifle pufoase la tigaie, posibilitățile sunt nelimitate! Le puteți savura simple, cu unt și dulceață, sau le puteți folosi pentru a prepara sandvișuri delicioase cu diverse toppinguri. Chiflele sunt perfecte pentru micul dejun, prânz sau cină.
Vă invit să încercați această rețetă simplă și delicioasă de chifle la tigaie. Sunt sigură că vă vor plăcea și le veți prepara din nou și din nou! Pentru o variantă mai sănătoasă, puteți folosi făină integrală în loc de făină albă. De asemenea, puteți adăuga la aluat diverse ingrediente nutritive, cum ar fi semințe de chia, semințe de in sau fulgi de ovăz.
Deci, spor la treabă și poftă bună, dragilor!
Vă pupă Claudia!