Astazi pregatim un compot de cirese aromat si super concentrat. Se pregateste usor, este spornic si ocupa un spatiu mai mic in camara, veti intelege imediat ce vreau sa spun.

Ingrediente:

Reteta video aici:

Reteta pas cu pas:

Intai spalam ciresele. Le lasam aproximativ 30 de minute in apa rece pentru ca eventualii viermi din interior sa iasa in apa.

Dupa jumatate de ora le spalam sub jet de apa si trecem la scos samburii. Cel mai simplu este cu un aparat special gasit in supermarket, dar daca nu aveti, puteti folosi o agrafa de par sau un ac de siguranta. Incercam sa nu zdrobim bobitele.

Dupa ce am terminat de scos samburii, aducem borcanele si capacele sterilizate in prealabil. Pentru detalii complete pentru una dintre variantele corecte, dati click aici.

Punem cirese in borcane pana le umplem complet. Mie mi-au incaput in 3 borcane de 800g. Turnam apa rece in toate pana la gura borcanelor, apoi aducem o cratita, rasturnam apa din toate borcanele, adaugam batonul de scortisoara, batonul de vanilie si cate 3 linguri de zahar pentru fiecare borcan umplut, in cazul meu 9 linguri de zahar. Punem cratita pe foc si o lasam sa dea intr-un clocot, timp in care zaharul se va topi.

Punem borcanele cu cirese pe o tava metalica pentru a diminua socul termic si turnam in fiecare sirop fierbinte. Dupa ce le-am umplut pe toate, infiletam cu putere capacele.

Pentru a fi siguri ca nu vom avea nicio problema peste iarna, le si sterilizam putin. Punem un prosop pe fundul unei cratite, asezam borcanele si turnam apa pana la ¾ din inaltimea lor. Punem cratita pe foc mediu si lasam sa fiarba pentru 10, maxim 15 minute din momentul in care apa clocoteste.

Dupa acest timp le acoperim si le lasam sa se raceasca in voie pana a doua zi, apoi vor merge in camara si atunci cand avem pofta de compot, punem continutul unui borcan intr-o craticioara, peste care turnam 1L de apa si doar daca mai este cazul zahar, dam intr-un clocot si gata compotul.

Eu spun ca este cea mai buna varianta pentru compot de fructe in general, nu vad sensul conservarii apei din borcan. Facem economie si la borcane, cel putin cu jumatate si ocupa si mai putin spatiu in camara. Mie mi-ar fi iesit cel putin 6 borcane clasice de acest compot.

 

Sa va fie cu folos!

Abonare

Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest