Totul pornește de la frunza de viță bună – fragedă, subțire, cu nervuri fine și margini mai drepte, ca să fie ușor de rulat. Ideal, se culege înainte de orice stropire. Eu am avut noroc și am găsit 2 kg de frunze minunate la un producător local. Le-am spălat bine din ajun și le-am lăsat să se zvânte până a doua zi. Pentru saramură folosim doar sare grunjoasă pentru murături, fără iod – o găsiți ușor, în orice supermarket. Și ca să-i dăm acea notă autentică pe care o știu de mică, adăugăm câteva ingrediente care transformă totul: două mâini bune de corcodușe verzi, crenguțe de vișin și frunze proaspete de leuștean. Toate laolaltă dau un parfum discret și o aromă grozavă.

Am adus o oală încăpătoare în care am pus 7-8 litri de apă rece și, pentru fiecare litru, câte o lingură cu vârf de sare. Am amestecat bine și am pus oala pe foc până când apa s-a apropiat de punctul de fierbere – important: nu trebuie să clocotească!

Am adăugat frunzele treptat, apăsând ușor cu o paletă, doar cât să se înmoaie și să se răcorească în saramură. Le-am lăsat așa, sub apă, și m-am ocupat de borcane. Am spălat borcanele de 780-800 ml și capacele – nu le-am sterilizat, doar le-am curățat bine. Când frunzele s-au răcit și au devenit ușor de manevrat, am început să le așez frumos în borcane.

Pe fundul fiecărui borcan am pus 3-4 corcodușe verzi, 2-3 frunze de vișin și 2-3 frunze de leuștean, apoi am început să rulez frunzele și să le așez strâns, dar cu grijă, fără să le rup. Când borcanul era aproape plin, am adăugat din nou un strat de corcodușe, frunze de vișin și leuștean. Am turnat saramura caldă cu un polonic și am presat ușor frunzele ca să scot aerul din interior. După ce toate borcanele au fost umplute, am înfiletat capacele noi și le-am închis bine.

Dacă ai beci, le poți pune direct acolo. Vor rezista toată iarna și chiar mai mult – două sezoane fără probleme. Dacă însă stai la bloc și ai o cămară mai călduroasă, e mai sigur să fierbi borcanele în bain-marie. Am așezat un prosop pe fundul unei cratițe mari, am pus borcanele, am adăugat apă până la trei sferturi din înălțimea lor și le-am fiert timp de 15 minute din momentul în care au început să clocotească. Am oprit focul, am acoperit cratița cu un prosop gros și am lăsat totul să se răcească lent, până a doua zi.

Așa sunt sigură că frunzele mele în saramură rezistă foarte bine, chiar și în condiții mai puțin ideale. Și ce bucurie e iarna, când vrei să faci sarmale și scoți un borcan cu frunze fragede, gata pregătite! Sper să vă fie de folos această metodă și să vă bucurați de sarmale ca la mama acasă, indiferent de anotimp. Dacă ați încercat această rețetă sau aveți alte trucuri pentru conservare, scrieți-mi în comentarii – abia aștept să vă citesc! Nu uitați să dați like și să vă abonați pentru mai multe sfaturi și rețete autentice.

Ne vedem curând, cu alte bunătăți!

Vă pupă, Claudia!