Astăzi pregătim împreună un zarzavat minunat pentru iarnă – exact așa cum îl făceau bunicile noastre. Este o rețetă simplă, naturală și foarte utilă: legumele proaspete se taie, se combină și se păstrează la borcan pentru a aduce mereu gust autentic în ciorbe, supe, tocănițe sau mâncăruri tradiționale.
Ingrediente:
- - 2 kg ardei kapia
- - 2 kg ardei gras galben
- - 1 kg morcovi (curați de coajă)
- - 2–3 kg roșii sănătoase, bine coapte
- - 1 kg rădăcină de păstârnac
- - ½ kg rădăcină de pătrunjel
- - ½ kg rădăcină de țelină
- - 3 legături frunze de leuștean
- - 2 legături frunze de țelină
- - 10 legături frunze de pătrunjel
Reteta pas cu pas:
Prima etapă este să pregătim toate legumele și să le mărunțim. Există mai multe variante: putem să le tăiem cubulețe cu cuțitul, să le dăm pe răzătoare sau să folosim un robot de bucătărie.
Eu am ales să dau pe răzătoarea electrică toată rădăcinoasele (morcovii, țelina, păstârnacul și pătrunjelul), iar ardeii i-am tăiat manual în cubulețe.
👉 Tips: atunci când tăiem ardeii, îi desfacem mai întâi în două, îi curățăm bine de cotor și de semințe, apoi îi feliem subțire și abia la final îi transformăm în cubulețe. Așa lucrăm mai repede și mai ordonat.
La roșii, îndepărtăm cotoarele, le tăiem felii subțiri de aproximativ 0,5 cm grosime, apoi în baghete și la final în cubulețe mici. Le punem peste celelalte legume.
👉 Tips: cu cât roșiile sunt mai bine coapte și mai sănătoase, cu atât zarzavatul va fi mai gustos și mai colorat.
Tocăm mărunt verdeața.Taiem frunzele de pătrunjel marunt , apoi leușteanul si cu o parte din codite pentru că sunt extrem de aromate. si doar două legături de frunzele de țelină, care au chiar o aromă mai intensă decât leușteanul si riscăm să acopere gustul celorlalte legume.
👉 Tips: dacă obișnuiți să folosiți zarzavatul doar la ciorbe, atunci leușteanul e binevenit. Dar dacă vreți să folosiți și pentru supe sau tocănițe, îl puteți omite pentru un gust mai neutru.
Acum, când toate legumele și verdețurile sunt pregătite, le amestecăm bine, bine de tot, până obținem un amestec uniform. Nu adăugăm absolut nimic – nici apă, nici sare, nici zahăr. Doar legume.
Eu am pus totuși 3 linguri de sare fără iod, doar pentru a grăbi procesul prin care legumele lasă lichid. Amestecăm bine cu o paletă, dar cel mai bine este cu mâinile, ca să omogenizăm perfect totul.
👉 Tips: dacă vreți varianta complet fără sare, nu e nicio problemă. Legumele își vor lăsa lichidul oricum, doar că poate va dura puțin mai mult.
Acoperim totul și lăsăm deoparte 3–4 ore, sau chiar peste noapte, într-un loc răcoros. Legumele își vor lăsa lichid și vom obține o bază minunată pentru conservare.
După câteva ore, uitați cât lichid au lăsat! Exact de asta avem nevoie.
Pregătim din timp borcanele curate și capace noi. E foarte important să folosim doar capace noi, pentru că altfel există riscul să nu se închidă bine și să se strice conserva.
Punem zarzavatul cu tot cu lichid în borcane și presăm ușor, chiar și cu o linguriță, pentru a elimina bulele de aer. Umplem borcane mici sau mari, în funcție de cât știm că folosim la o singură mâncare.
După ce le-am umplut pe toate, înfiletăm bine capacele.
👉 Tips: eu am obținut 8 borcane de 780 g și 6 borcane de 450 g – suficiente pentru multe mâncăruri gustoase la iarnă. Saptamana viitoare mai fac o tura
Ca să reziste peste iarnă, borcanele trebuie sterilizate. Așezăm pe fundul cratiței un prosop, punem borcanele, apoi turnăm apă până la cel puțin ¾ din înălțimea lor. Punem pe foc mediu și, din momentul în care începe să fiarbă apa, le lăsăm 30 de minute.
După fierbere, acoperim cratița cu un prosop gros și lăsăm borcanele să se răcească complet înăuntru.
Și asta e tot! Atât de simplu, dar atât de valoros! Am pus la păstrare în borcane tot ce are vara mai bun, iar la iarnă vom avea mereu la îndemână un zarzavat gustos, sănătos și colorat, fără conservanți, fără prafuri, fără griji. Doar legume și drag de gătit! 🌿🍲
Vă încurajez să încercați această rețetă, pentru că veți vedea cât de mult vă ușurează munca la iarnă. O deschizi, torni în oală și deja ai baza perfectă pentru orice mâncare.
Acum…Poftă bună și spor la pus vara în borcane! 💚Va pupa Claudia!

