Ingrediente pentru blat:
- 400g făină
- 200ml apă caldă
- 150g iaurt/lapte acru
- 2-3 linguri ulei
- 5g drojdie uscată
- 1 linguriță zahăr
- 1 linguriță sare
Ingrediente pentru umplut:
- 200g mozzarella/cașcaval
- 100g ciuperci
- 100g carne
- 1 linguriță oregano
- 16 măsline negre
- ½ ardei gras roșu
- 150g suc de roșii
Reteta video aici:
Reteta pas cu pas:
Cum vom proceda? Veti vedea ca este simplu.
Pentru inceput punem intr-un vas apa calda, peste care punem drojdia si zaharul. Amestecam putin si lasam asa pentru 5-10 minute pentru ca drojdia sa se activeze.
Dupa cele 10 minute au aparut bule si acum adaugam iaurtul. Amestecam putin, apoi punem faina si sarea si incepem sa framantam. Dupa ce faina este bine incorporata, trantim aluatul de mai multe ori de masa si el isi va schimba textura. Maxim 5 minute framant de fiecare data. Spre final, adaugam si uleiul. Cand aluatul a devenit elastic si nelipicios, il strangem intr-o bila si acoperim vasul. Lasam la dospit pentru 40-60 de minute, pana cand isi va dubla volumul.
Dupa o ora ungem masa cu putin ulei si rasturnam aluatul. Acum avem 2 alternative: fie impartim aluatul in 2 si intindem 2 foi subtiri cat toata suprafata tavii de la aragaz sau cum voi face eu: impartim aluatul in 2 apoi fiecare jumatate in 4. Luam fiecare bucata si o strangem in forma de bila, obtinand la final 8 bile aproximativ egale. Le acoperim si le lasam sa se odihneasca pentru 10 minute.
Dupa acest timp, intindem 4 bile, pe rand, in foi circulare de 3-4 mm grosime. Le transferam in tava pe hartie de copt. Si acum avem 2 alternative, daca dorim ca pizza sa fie cu blat crocant, bagam tava la cuptor pentru 10 minute la 180°C, inainte de umplere. Intre timp punem oregano peste sucul de rosii si amestecam.
Dupa 10 minute bucatile care au stat la cuptor s-au copt si asa fierbinti, intai le ungem cu cate o lingurita de suc de rosii pe toata suprafata, apoi presaram pe fiecare cate o lingura de mozzarella sau cascaval ras. Acum mai presaram pe fiecare din ce avem deja pregatit, cateva bucati de ciuperci cuburi, cateva mici bucatele cu carne, 4-5 bucatele mici pe fiecare bucata, nu mai mult, doar pentru gust, iar la final, pentru a le da si un aspect haios, punem la fiecare cate 2 masline care vor tine loc de ochi, iar din fasiile de ardei rosii, vom creea guri zambitoare. Punem din nou tava la cuptor pentru 5-7 minute.
Dupa acest timp, prima tura este gata, doamne ce bine miroase! Am obtinut 4 bucati de pizza cu blat crocant, preferata de copii mei.
Pentru cea de-a 2 varianta vom obtine un blat crescut, pufos. Intindem bilele ramase in cercuri si le punem in tava pe hartie de copt. De data aceasta nu mai bagam la cuptor asa, ci le umplem mai intai. Presaram pe deasupra la fel ca si la prima varianta. Dupa ce le dam aspectul de fete zambitoare, acoperim si lasam asa pentru 15-20 de minute, timp in care aluatul va creste. Dupa 20 de minute punem tava la cuptor pentru 10-15 minute la 190°C.
Si a doua tura este gata si dupa cum vedeti, blatul este mai gros, crescut. Si asta e tot! Am obtinut 2 feluri de pizza, unul cu blatul pufos care este preferatul meu si unul cu blat crocant, preferatul copiilor. Dupa racire merg bagate in folie alimentara si se pastreaza bine in frigider pana la o saptamana, iar la congelator chiar cateva luni. Cand dorim sa mancam, fie incalzim la microunde sau chiar in cuptorul clasic. Sunt mult mai sanatoase si mai ieftine decat sa apelam la varianta de a comanda pizza.
Incercati ambele variante si veti vedea care va ramane si preferata voastra.
Sa va fie cu folos!